Polen

Staminele florilor care formeaza androceul au ca functie principala producerea si raspandirea polenului. Atingerea cit de usoara a staminelor de catre insecte provoaca o rasucire sau o inclinare a filamentelor staminelor si respectiv o golire partiala a polenului din antene. Polenul floral este format din graunciorii de polen, a caror culoare, marime si format difera de la o floare la alta, fiind totodata caracteristic pentru fiecare specie florala in parte.Polenul este colectat de albinele culegatoare de la plantele polenifere sau nectaropolenifere si depozitat de catre acestea in celulele fagurilor din stup constituind pastura, care reprezinta hrana proteica necesara hranirii familiei de

albine si a puietului. La culesul de polen participi intreg corpul albinei si anume: perisorii de pe corp torace, abdomen, piesele bucale si cele trei perechi de membre. Procesul recoltarii cuprinde doua etape si anume: in prima etapa, albinele scutura si culeg polenul de pe stamine acoperindu-si intreg corpul cu griunciori de polen, iar in a doua etapa urmeaza perierea polenului de pe perisori cu ajutorul pieptenilor tarsieni si formarea incarcaturilor (ghemotoacelor) de polen. in timpul formarii incarcaturilor, polenul este umectat de albine cu saliva si nectar (miere), regurgitata si apoi transmis gi fixat cu ajutorul celor trei perechi de picioare in cosuletele de polen aflate in scobitura tarsului picioruselor posterioare.In general se considera ca o albina culegatoare de polen recolteaza, in medie, la fiecare zbor, circa 15 mg polen in ambele cosulete, astfel incat pentru a transporta in stup 1 kg polen, albina trebuie sa efectueze circa 67.000 zboruri.

Pentru a putea evalua cantitatea de polen necesara dezvoltarii unei familii de albine pe timp de un an, trebuie retinut faptul ca pentru cresterea unei singure larve este nevoie de circa 100- 145 mg polen, respectiv pentru cresterea a 10.000 albine (1 kg albine) este necesar 1 - 1 3 kg polen, rezultand ca pentru o familie de albine de putere mijlocie consumul anual de polen se ridica la aproximativ 25-30 kg.

Dupa proprietatile organoleptice si fizico-chimice polenul se imparte in doua calitati: polen recoltat de albine - polifit si polen recoltat de albine superior

- monofit. Compozitia biochimica apolenului difera de la o floare la alta, iar principalele grupe de compusi au concentratii ce variazii astfel: apa 3,40%, zaharuri 19-40%, amidon si alte glucide 0,22%, extracte eterate (lipide) 0,19- 15%, proteine 7-35%, aminoacizi liberi lo%, cenussa (reziduuri) 1-7%. Constituientii de baza ai proteinelor sunt aminoacizii. Polenul cotine un

numar de 21 aminoacizi liberi dintre care amintim: asparagina, prolina, alanina,gentamina, metionina, serina, acid aminobutiric, arginina, acid aspartic, cistina,acid gentamic, histidina, hidroxiprolina, leucina,izoleucina, lizina treonina

triptofanul, tirosina si valina.

In ceea ce priveste glucidele, in polenul recoltat de albine, s-a identificat o cantitate de 20-40% zaharuri datorita prezentei mierii si a nectarului, precum si a cantiafilor mai mici de zaharuri nereducatoare. Pe langa aceste doua categorii mari de zaharuri in polen au fost evidentiate pentaze ca riboza si dezoxiriboza.

Lipidele ce contin in structura lor acizi grasi, sunt reprezentate in polen prin prezenta acidului leuric, oleic, linoleic, palmitic si miristic.Printre substantele lipoide din polen au mai fost evidenfiate lecitina, izolecitina si fosfoinozitolul. Sunt, de asemenea, prezenti in polen fitosterolii, iar dintre lipidele complexe, fosfolipidele intrunesc in polen valori apreciabile.

Polenul confine, de asemenea, o serie de substante minerale (macroelemente) ca: potasiu, fosfor, calciu, sulf, sodiu, clor, magneziu si fier prerecum si

urmatoarele microelemente ca: iod, cupru, zinc, mangan, nichel si titan.Polenul contine totodata cantitati insemnate de vitamine,atat  din grupa

vitaminelor hidrosolubile cat si din grupa celor liposolubile .

Vitaminele prezente in polen sunt: tiamina, riboflavina, acidul nicotinic,acid pantotenic, piridoxina, acid folic, acid ascorbic, tocoferol, retinol si complexul vitaminic B.

Sunt prezente si provitaminele din grupa carotenoizilor ca alfa-carotenul,beta-carotenul, gama-carotenul si delta-carotenul.

Comparativ cu unele alimente de baza, polenul este mult mai bogat in aminoacizi, in comparafie cu carnea de bovine, ouale si brinza.

Datorita calitatii  sale deosebite polenul, recoltat de albine, este folosit in alimentafia umana ca medicament natural, atat pentru tratarea unor maladii specifice, cat si pentru producerea unei game variate de preparate apiterapice.Polenul proaspat recoltat confine pana la 20% apa, in functie de umiditatea din atmosfera in momentul recoltarii.Pentru ca polenul sa poata fi pastrat trebuie uscat dupa recoltare la o temperatura care sa nu depaseasca 45  gradeC, durata de uscare fiind in functie de modul de uscare si umiditatea initiala a polenului (6-24 de ore).

sursa : Manualul apicultorului

ACA Bucuresti 2007

Venin

Veninul de albine este o substanta complexa care concura la formarea aparatului vulnerant al albinei.El este un produs de secretie al albinei lucratoare fiind stocat in punga de venin si eliminat la exterior in momentul inteparii.Intepaturile albinelor reprezinta un act reflex de autoaparare si se materializeaza prin folosirea organului specializat pentru functia de aparare,format din partea vulneranta cu punga de venin,partea motoare si glandele secretoare de venin.

  Cantitatea pe care o poate elinima la o intepatura o albina cu glanda de venin dezvoltata este de cca 0,3 mg venin lichid,corespunzand la cca 0,1 mg substanta uscata.Cantitatea de venin este determinata de varsta albinelor,de hrana si de sezon.Cantitatea maxima de venin se obtine de la albinele in varsta de 15-20 de zile ,dupa care glandele secretoare degenereaza treptat.In general se afirma ca odata folosita rezerva de venin nu se mai reface .Dimpotriva,unele cercetari mentioneaza ca dupa eliminarea prin intepare, rezerva de venin a albinelor se reface cu conditia ca integritatea organului specializat sa nu fie deteriorata.

 Veninul se caracterizeaza prin urmatoarele proprietati fizice: este un lichid incolor,cu gust amar-acid,dens,cu miros particular si cu insusiri de a cristaliza intr-un interval scurt de timp.Este compus din proteine ,saruri minerale,enzime,hormoni,uleiuri eterice si alte substante volatile.Mai mult de jumatate din veninul brut este format din proteina activa,care la randul ei cuprinde mai multe fractiuni: melitina,fosfolipaza,si hialuronidaza.

 Veninul avand o compozitie complexa,principalul sau component este format din substante proteice in procent de pana la 75% din veninul uscat.Din cele 8 fractii albuminoide existente ,numai 2 prezinta importanta.Prima fractiune alcalina ( ph=11) are in componenta 13 aminoacizi: glicocol,alanina,valina,leucina,izoleucina,serina,treonina,lizina,arginina,triptofan,prolina,acid aspartic si acid glutamic.Aceasta fractie are actiune toxica.A 2 a  fractie are in componenta sa 18 aminoacizi ,respectiv cei mentionati la fractia anterioara plus tirozina,cistina,metionina,fenilalanina si histamina.Aceasta fractie nu are actiune toxica.

 Veninul contine de asemenea ,lipide,in special din grupa sterinilor ,hidrocarbonati,acizi(formic,clorhidric,ortofosforic) si baze.Dintre substantele minerale,veninul contine calciu,magneziu,mangan,fosfor,sulf si cupru.

sursa :  Manualul apicultorului

ACA Bucuresti 2007

Laptisorul de matca

Laptisorul de matca este un produs de secretie al glandelor hipofaringiene ale albinelor lucratoare, destinat hranirii larvelor in primele 3 zile, a larvelor de matca pe toata perioada pina la capacirea botcilor, cit si a matcilor. Are o consistenta cremoasa, este de culoare alb-galbuie, cu gust acrisor. Datoriti compozitiei sale

chimice, laptisorul de matca este folosit in medicina (apiterapie), precum si in cosmetica medicala.

Laptisorul de matca proaspat, contine urmatoarele vitamine: tiamina,riboflavina, biotina, acid folic, acid pantotenic gi cantitati mici de vitamina C.

Totodata Iaptisorul de matca contine acizii 9 si 10 hidroxi-decenoici, produsi de glandele hipofaringiene ale albinelor, precum si doua fractiuni cu proprietati similare ale acetilcolinei. De asemenea, au fost identificti 18 diferiti aminoacizi,combinati si liberi din care amintim: acidul aspartic, glutamic, alanina, arginina,

glutamina, glicina, lizina, metionina, prolina, valina, tiamina, tirozina etc.

S-a constatat, de asemenea, ca laptisorul de matca are in compozitia sa unele substante de tip hormonal, precum si o substanta antibiotica bactericida.

Laptisorul se ambaleaza in borcane de sticla de culoare inchisa, cu dop rodat, ce se umplu astfel incat sa nu ramiina in interior un spatiu gol.

Borcanele cu laptisor de matca se pastreaza la intuneric la o ternperatura de 0-4 grade C.

sursa : Manualul apicultorului ACA Bucuresti 2007

Căpăceala de faguri

Datorita proprietatilor curative deosebite, capaceala de albine, sau de faguri, este unul dintre cele mai valoroase produse apicole. Capaceala are o importanta medicala greu de egalat.

Mai putin cunoscute decat mierea, polenul si propolisul - principalele produse ale stupului, capacelele sunt si ele, adevarate miracole ale farmaciei stupului pe care albina ni le daruieste spre pastrarea sanatatii si vindecarea trupului si sufletului nostru.

Mai intai albinele culeg de pe campurile pline de flori, nectarul dulce pe care il aduc in stup, unde incep printr-o activitate complexa si epuizanta sa il transforme in miere.

Nectarul este transformat in miere in timpul unor procese care se cheama vanturarea si maturare mierii. Mierea este mutata din celula in celula si expusa curentilor de aer inmiresmat creati de aripile harnicelor albine, pana cand ii este micsorat drastic continutul de apa, scazand sub 18%. Tot in timpul vanturarii, incepand chiar din timpul zborului catre stup, albinele ii adauga enzime secretate de glandele lor, facand astfe din miere un aliment miraculos, gata digerat si foarte bine acceptat de organismul uman.

La sfarsit, cand mierea este suficient de maturata de albine, adica umiditatea este scazuta si are un continut ridicat de enzime, albinele o depoziteaza celula cu celula in interiorul fagurilor din ceara iar albinele cerese purced la capacire. Tinerele cerese sigileaza temeinic, fiecare celula plina de miere cu un capacel din ceara si o fina pelicula de propolis.

Astfel aceste capacele pastreaza toate proprietatile benefice ale produselor ce o compun si cu care sunt in contact permanent: miere, ceara, propolis.

Recoltarea acestor capacele este o activitate migaloasa, solicitanta atat de efort si atentie cat si de timp. O facem la recoltarea mierii, cand colectam cu mare grija aceste capacele, folosind exclusiv furculita de descapacit pentru a evita o colectare grosiera de ceara din profunzimea fagurilor.

Este important de retinut ca aceste capacele cu proprietatile lor extraordinare reprezinta un produs aparte si nu trebuie confundat cu ceara de faguri rezultata in urma extractiei mierii in sitem intensiv. Sunt oameni care chiar pregatesc aceasta ceara si o comercializeaza drept capacele, insa nu este acelasi lucru. Chiar daca ceara din descapacire este si ea un produs bun, nu se compara totusi cu căpăcelele.

Capaceala

Recomandari: Afectiuni respiratorii, laringita, faringita, amigdalita, viroze respiratorii, tuse convulsiva, bronsita, stomatita, astm, paradontoza, regleaza metabolismul organismului, lubrefierea vaselor de sange, dezinfectant, bactericid, tratarea sinuzitelor, ulcere, afectiuni ale ficatului, stimularea activitatii cordului, efect antibiotic, stimularea sistemului imunitar, etc

Contraindicatii: Nu se recomanda consumul de catre persoane alergice la propolis sau alte produse ale stupului.

Capaceala

Sugestii de consum:

Se consuma in cantitati mici, 2-3 lingurite copii, 2-3 linguri adulti.

Prin mestecare chiar si dupa ce dulceata mierii a disparut, ceara inbunatatind igiena orala si avand efect benefic in unele afectiuni digestive.

Cel mai bun moment pentru consum este seara inainte de culcare fara a mai consuma alte alimente sau lichide, astfel incat caile respiratorii sa fie protejate un timp cat mai indelungat de pelicula de miere si propolis.

Pastrare: In recipiente din sticla, ferite de lumina, la temperatura constanta 10-20 grade. 

Propolis

Propolis vine de la cuvintele grecesti pro-pentru ,polis-cetate si ar putea fi tradus liber ca un complex de substante destinat apararii cuibului,i n special , in vederea iernarii.Albinele il recolteaza de pe diferite plante   ( cires,visin,plop, brad,molid, etc) si il transporta in cuib.Cu ajutorul propolisului albinele astupa crapaturile stupilor si acopera cadavrele daunatorilor pe car ii rapun in interiorul stupului.Propolisul este o substanta de culoare brun-deschisa cu nuante pana la brun-inchis si uneori cu reflexe verzui, putin solubil in apa dar perfect solubil in eter si alcool.La temperatura din interiorul stupului este maleabil,iar la temperatura mediului ambiant devine casant.In prezent are o larga aplicate in terapeutica medicala sub forma de extract alcoolic,unguent sau diferite alte preparate medicamentoase.

Datorita proprietatilor sale tamaduitoare,propolisul a fost utilizat din cele mai vechi timpuri la vindecarea ranilor.Din obsevatiile facute asupra modului cum strang albinele propolisul s-a constatat ca acestea aduna propolisul de diferite culori ( alb, galben,rosu,verde,brun,etc) si il transporta ca si pe polen pe piciorusele posterioare.Limba nu este utilizata nici la colectare si nici la aplicarea propolisului.Sursele naturale de propolis sunt impartite in 2 grupe diferite esential.

- Prima grupa o constituie substantele rasinoase,provenite in majoritate de pe mugurii de plante.Pentru recoltare albinele se folosesc de mandibule dupa ce cu antenele au descoperit particula cea mai potrivita de propolis.Pentru recoltare, albina , dupa ce a prins, cu ajutorul mandibulelor,particula de propolis,se trage inapoi,cu capul ridicat ,pana ce particula de propolis pe care a apucat-o se intinde in fir subtire si se rupe.Dupa aceea , cu picioarele manevreaza particula de rasina si o depoziteaza in panerasele de polen .Operatiunea se repeta.La descarcarea propolisului in stup , albina respectiva este ajutata de alta care rupe cu mandibulele cate o bucatica din incarcatura si o depoziteaza .  Aceasta operatiune are loc adese achiar pe scindura de zbor.Recoltarea propolisului de catre albine se face numai cind temperatura aerului depaseste 20° C, deoarece la aceasta temperatura materia  viscoasa este mai moale si poate fi colectata cu mai mare usurinta.

- A doua grupa de propolis o formeaza balsamul din polen eliberat ( in timpul craparii si digerarii grauncioarelor de polen de la plantele entomofile) din invelisul acestuia si care impins de valvulele proventricolului,se acumuleaza in gusa.Balsamul este intins de albine cu ajutorul limbii pe obiectele din imediata apropiere a puietului .In timpul prelucrarii acestor rasini cu ajutorul mandibulelor  mai intervine si secretia glandelor mandibulare ale albinelor lucratoare .In timpul exprimarii substantelor rasinoase si a triturarii balsamului de polen se amesteca si secretii ale glandelor faringiene.

  Ceara este o componenta obligatorie a propolisului.Din propolis se extrag 2 tipuri de ceara comparativ cu ceara propriu zisa,extrasa din acelasi stup: ceara A cca 17% avand similitudini cu ceara propriu-zisa si ceara B cca 6% net diferita , asemanatoare cu cerurile vegetale . Cele 2 ceruri se pot separa pe baza solubilitatii lor diferite , in alcool fierbinte concentrat si respectiv diluat.Tendinta de propolizare a albinelor este un caracter de rasa sau ecotip si depinde de insusirile individuale ale unor familii de albine.Trebuie mentionat de asemenea ,ca speciile Apis florea si Apis dorsata nu  folosesc propolisul, de asemenea ,si unele rase din specia Apis mellifera ca Apis mellifera Lamarkii care nu aduna propolis.

 Recoltarea propolisului de catre albine are si caracter zonal.In zonele mai reci si paduroase inclinatia de propolizare este mai pronuntata fata de zona de campie.De asemenea ,toamna si primavara albinele propolizeaza mai mult decat in cursul verii.Albina romaneasca,Apis mellifera carpatica , are o tendinta moderata de propolizare comparativ cu rasele de albine cu tendinte mai pronuntate de propolizare cum sunt albina caucaziana,albina sahariana si altele.Propolisul contine ceara ,rasini,uleiuri eterice.Se recolteaza in toata perioada sezonului activ.

Considerat ,,farmacia albinelor'' propolisul este un produs apicol  cunoscut şi utilizat încă din antichitate. Renumitul istoric şi naturalist Plinius cel Bătrân menţiona în lucrarea sa Historia naturalis că, tratamentele cu propolis şi ceară sunt foarte eficiente pentru vindecarea afecţiunilor respiratorii şi digestive. Aristotel, unul dintre cei mai mari filosofi ai Greciei Antice recomanda propolisul şi ceara ca remediu pentru tratarea plăgilor. 

sursa : Manualul apicultorului

ACA Bucuresti 2007

Păstura 

  Este un produs apicol natural,care provine din polenul recoltat de albine si depozitat de acestea in celulele fagurilor , formand rezerva de hrana proteica a familiei de albine.Se extrage în cantităţi mici, ceea ce face ca păstura să fie scumpă şi greu de găsit. Dar acest medicament natural este unic prin însuşirile biochimice. Valoarea lui terapeutică este de trei ori mai mare decît a polenului, iar gama afecţiunilor pe care le vindecă este imensă.
 Transformarea polenului in pastura consta in procesul natural de conservare a polenului.In cazul transformarilor naturale carora le este supus polenul depozitat in faguri,blocarea cailor de alterare are loc prin actiunea selectiva a anumitor  grupe de microorganisme nedaunatoare prezente in atmosfera si polenul recoltat de albine.Albinele tinere care încă nu zboară, aflate în primele şapte zile de viaţă, preiau polenul de la cele lucrătoare, îl fărîmiţează cu mandibulele, îl frămîntă adăugîndu-i enzime din corpul lor şi îl presează cu lovituri de cap în celulele fagurilor. Celulele se umplu cu polen în proporţie de 2/3. Peste acest polen se adaugă miere în ultima treime şi totul se acoperă cu o peliculă fină de ceară. În acest fel, celula fagurelui este închisă ermetic, iar procesul de fermentaţie poate începe. În prima etapă a fermentaţiei, se dezvoltă bacteria aerobă pseudomonas, care va consuma întreaga cantitate de oxigen, ceea ce conduce în final la moartea acestor bacterii, prin autoasfixiere. În a doua etapă, se dezvoltă o bacterie anaerobă, lactobacillus, care foloseşte glucidele ca sursă de oxigen, producînd în schimb acid lactic,. De asemenea, creşte concentraţia de vitamine din grupa B. În a treia etapă,activitatea de transformare a polenului în păstură este continuată de drojdiile din genul Saccharomyces, care utilizează resturile de glucide. În acest ultim stadiu, se produce fermentaţia finală a polenului.
Păstura rezultată în urma acestui complex proces de fermentaţie e diferită de polen. Are un conţinut sporit de vitamina K, dar şi un grad de conservare mai mare. Datorită cantităţii mari de acid lactic şi proprietăţilor antibiotice, păstura poate fi păstrată timp îndelungat, fără a se observa modificări majore, cantitative sau calitative. Ţinută la loc uscat şi răcoros, poate rezista ani. De asemenea, spre deosebire de polen, păstura este mai uşor asimilabilă pentru că granulele de polen sînt deschise, datorită degradării exinei (peretele celular al polenului). Are aciditate mai mare decît polenul, ceea ce reprezintă un factor esenţial în păstrarea şi menţinerea echilibrului metabolic. 

Apicultorii colectează extrem de puţină păstură din fagure, se pot extrage doar cantităţi foarte mici, astfel încît să nu se afecteze alimentaţia albinelor. Recoltarea este migăloasă. . Secţionate, aceste fragmente prezintă straturi de diferite culori date de polenul recoltat din mai multe flori. Păstura are o culoare maronie, gălbuie sau ruginie, în funcţie de flora de pe care s-a recoltat polenul.
Gustul acesteia este dulce-acrişor. 

sursa : Manualul apicultorului  

ACA Bucuresti 2007