Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizațiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonienii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris "miere" de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastrointestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărți în cinci volume, "De Materia Medica", trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               *****

Substanțele nezaharoase se găsesc în cantități mici în mierea de albine, aproximativ 1% din miere, și nu sunt lipsite de importanță, contribuind la specificitatea acestui apreciat produs.

Fermenții (enzimele sau diastazele), sunt catalizatori biologici cu originea în celula vie. Din punct de vedere structural sunt compuși organici cu caracter proteic, având o componentă proteică, apoenzimă, (care îi conferă specificitatea de substrat) și o grupare chimică, coenzimă, (care determină activitatea catalitică a enzimei). Acțiunea enzimelor este reversibilă, iar această proprietate se exercită atât asupra reacțiilor de descompunere, cât și asupra celor de sinteză.

Activitatea enzimelor este influențată de mai mulți factori:

• - temperatura optimă de activitate, (enzimele sunt total distruse la 80 °C, iar la temperatură scăzută se conservă);
• - reacția mediului, (enzimele din miere au pH între 4-7, pH-ul mic favorizând activitatea invertazei, iar pH-ul mare, pe cea a amilazei);)
• - prezența electroliților poate stimula sau inhiba activitatea enzimelor;
• - influența razelor ultraviolete are, de asemenea, efect asupra activității enzimatice.

Principalii fermenți din mierea de albine sunt carbohidrazele, iar dintre acestea:

• - invertaza și zaharaza (sucraza), acționează asupra zaharozei, scindând-o în glucoză și fructoză;
• amilaza:
  • - alfa amilaza (amilaza dextrinogenă), acționează asupra amidonului pe care îi transformă inițial în dextrine, iar în final în maltoză;
  • - beta amilaza (amilaza zaharogenă), acționează asupra amidonului pe care îi transformă direct în maltoză;

Sărurile minerale: Substanțele minerale totale din mierea de albine variază în limite foarte largi datorită multor factori, (natura materiei prime și gradul de impurificare al acesteia, condițiile climatice, modul de extracție, prelucrare și conservare, etc).

Principalele elemente minerale din miere sunt: sodiu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru, aluminiu, mangan, fier, clor, sulf, siliciu, cât și unele microelemente: beriliu, galiu, vanadiu, zirconiu, titan, nichel, staniu, plumb, argint.

Vitaminele: Mierea de albine este valoroasă și prin conținutul său în vitamine, care provin în exclusivitate din polenul și nectarul plantelor.

Principalele vitamine din miere aparțin celor două grupe:

• - hidrosolubile:
  • Vitamina B1 (tiamină), Vitamina B2 (riboflavină), Vitamina B6 (piridoxină), Vitamina PP (niacină), Vitamina H (biotină), Vitamina B12 (cianocobalamină), Vitamina C (acid ascorbic), acid pantotenic, acid folic, rutină;
• - liposolubile:Provitaminele A, Vitamina K,

Valoarea alimentară și dietetică

Valoarea alimentară a mierii constă în primul rând în bogăția ei în zaharuri (70-80%), din acest punct de vedere, fiind un aliment energetic prin excelență. Majoritatea zaharurilor din miere sunt zaharuri simple, (glucoză și fructoză), care nu mai necesită o prelucrare specială prin digestie, fiind direct asimilate și arse complet, până la stadiul de bioxid de carbon și apă, eliberând energie în toate etapele de descompunere prin care trec. Un gram de zaharuri din miere eliberează ca și zahărul de sfeclă: 4,1 calorii, dar (spre deosebire de zahăr), această energie este pusă în totalitate la dispoziția organismului, astfel că mierea este un aliment ușor asimilat și digerabil. Deosebirea esențială a mierii de albine de zahărul comercial constă în conținutul său ridicat în unele substanțe nezaharoase (microelemente, enzime, acizi organici și vitamine), care își exercită efectul pozitiv atât prin acțiunea de reglare a unor funcții importante ale organismului, dar și contribuind la conferirea calităților gustative specifice ("gust de miere"). Atât aspectul, culoarea, consistența și gustul fac din miere un aliment mult apreciat, dar mai ales aroma sa specifică, datorită conținutului în uleiuri eterice (volatile), parfumul mierii fiind identic cu parfumul florilor din care provine.

                                                Valoarea terapeutică a mierii

Mierea de albine nu are doar calități nutritive ci, în urma studiilor, s-a demonstrat că are și o acțiune terapeutică eficientă, ce se exercită atât asupra afecțiunilor digestive, cât și în afecțiunile hepatobiliare, cardiovasculare, respiratorii, afecțiuni ale sistemului nervos, ale aparatului urinar, în bolile de nutriție și cele infecțioase, în afecțiunile sanguine și în cele cutanate.

Cu toate calitățile sale prețioase, mierea are și contraindicații pentru pacienții care suferă de obezitate, diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii, insuficiență pancreatică exocrină și pentru pacienții gastrectomizați, cât și în anumite tulburări alergice.

Clasificare

• • - miere de mană, (extraflorală), provenită de pe alte părți ale plantei, în afară de flori; poate fi de origine animală sau vegetală.
• După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul:
  • - miere monofloră, provenită integral, (sau în mare parte), din nectarul florilor unei singure specii: (salcâm, tei, floarea soarelui, mentă)
  • - miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante.

Mierea cristalizata (zaharisita)

Zaharisirea, cristalizarea sau granularea mierii este un fenomen natural prin care aceasta trece din stare lichidă intr-o stare semisolidă. Fenomenul survine chiar si in stup, mai ales pe ramele care nu sunt frecventate de albine.

Mierea de albine este o solutie concentrata de zaharuri, cam 70% din compozitia acesteia este formata din fructoza si glucoza. Cantitatea glucozei si a fructozei din miere variaza in functie de tipul de miere (plantele din care este facuta). Motivul principal al cristalizarii mierii este redat de balanta intre aceste doua zaharuri (glucoza si fructoza).

Mierea cu un continut mai mare de glucoza se va zaharisi mai repede. Explicatia, din punct de vedere chimic al acestui fenomen, este ca glucoza este mai putin solubila in apa decat fructoza.

Mierea, prin cristalizare, se deschide la culoare datorita faptului ca glucoza tinde sa se separe sub forma de cristale dezhidratate, iar cristalele naturale de glucoza sunt albe.

MIEREA ZAHARISITA ARE ACELEASI PROPRIETATI CA CEA LICHIDA?

Da! Prin cristalizare mierea de albine nu-si modifica proprietatile nutritive si medicinale in nici un fel. Deci, puteti cumpara si folosi cu incredere mierea zaharisita.

NU-MI PLACE MIEREA ZAHARISTA. CUM O TOPESC?

Mierea zaharisita poate fi readusa in starea initiala prin incalzire lenta in Bain Marie. Pentru a nu distruge proprietatile produsului, recomand ca aceasta sa fie incalzita pana la maxim 40 de grade Celsius, deoarece asta este temperatura maxima in care mierea este produsa in stup.

Pentru topirea mierii cristalizate puteti urma pasii de mai jos:

1. in primul rand, aveti grija ca mierea sa fie intr-un borcan din sticla si nu recipient din plastic.
2. incalziti o oala cu apa suficient de inalta, pentru ca nivelul apei sa ajunga pana la nivelul mierii din borcan.
3. cand temperatura apei ajunge la un maxim de 40 de grade, introduceti borcanul in apa si-l lasati acolo timp de jumatate de ora.
4. caldura va topi incet cristalele de glucoza. Este bine sa mai invartiti in miere cu o lingurita, pentru ca mierea cristalizata e un slab conducator de caldura.
5. daca vi se pare ca mierea nu s-a topit suficient, repetati procesul.

Prin supraincalzirea mierii veti reduce calitatea acesteia - se distrug enzime benefice organismului, se pierde din aroma si se inchide la culoare. Deci, este important ca temperatura apei in care topiti mierea zaharisita sa nu depaseasca 40℃.

Personal, mai folosesc un mic truc pentru a topi mierea. Am pus un servet (impaturit in cateva straturi) pe un calorifer si peste el tin cateva borcane cu miere (ce urmeaza sa le consum) pe care le mai intorc cu capacul in jos si invers (cand trec pe acolo). In timp, acestea devin iarasi lichide.

Daca traiti la casa si aveti soba, cautati un loc caldut pe soba (nu fierbinte) unde sa puteti pune cateva borcane cu miere. Acestea, in timp, se vor topi si astfel veti avea miere lichida

Daca nu vreti batai de cap si nu va place mierea zaharisita, puteti optati pentru mierea de salcam - dezavantajul ei fiind ca e mai scumpa.

DE CE SA CUMPAR MIEREA ZAHARISITA?

Asa cum am spus si intr-un articol anterior (despre mierea veritabila si cea contrafacuta) mierea zaharisita este un indicator ca mierea este naturala si de calitate.

Apicultorii stiu ca majoritatea clientilor prefera mierea lichida, asa ca, de multe ori, acestia o topesc cand o scot la vanzare, pentru a avea un aspect comercial. Dar care este garantia dumneavoastra ca acestia au respectat indicatiile de topire a mierii pentru a-si pastra calitatile? Multi apicultori, ca sa termine repede, incalzesc apa in care o topesc pana peste 50 de grade si, astfel, scade radical calitatea mierii pe care o vand. De aceea, va recomand ca atunci cand cumparati miere din surse necunoscute (marginea drumului sau targuri), sa o cumparati pe cea zaharisita si sa o topiti personal (respectand temperatura de 40℃), astfel avand garantia calitatii.

Incalzind mierea la temperaturi de peste 50℃ duce la distrugerea efectiva a acesteia. Se distrug enzime, substante antimicrobiene si o buna parte din vitamine, rezultand un amestec de zaharuri fara proprietati terapeutice - acest lucru nu-l spun eu din capul meu, ci a fost testat si prezentat de laboranti 

        .Deci, cumparati cu incredere miere zaharisita! Nu contine zahar si nu este contrafacuta!

Mierea poliflora

Are in general culoare galben-rosiatic si consistenta fluida, vascoasa sau cristalizata.Datorita faptului ca ea inglobeaza nectarul de la zeci sau sute de plante medicinale, mierea poliflora imprumuta din proprietatile terapeutice ale acestora si astfel este una din cele mai complexe mieri ca si actiuni terapeutice. Printre proprietatile principale ale mierii poliflore enumeram: dezinfectanta, antiseptica, calmanta, diuretica, laxativa.

Mierea de rapita

Mierea de rapita este prima miere extrasa in anul apicol. Campurile galbene de rapita le ofera albinelor hrana pentru a-si reveni dupa iarna. Pe langa faptul ca se hranesc cu nectarul florilor de rapita, albinele produc si miere din aceste flori, o miere care se distinge prin gust si textura de celalte tipuri.Mierea de rapita are o culoare galben pal, alburie. Are o textura cremoasa, despre care unii oameni spun ca se aseamana cu untura de porc. Mirosul mierii de rapita este unul specific si este o miere mai putin dulce. Abunda in glucoza, ceea ce face sa se cristalizeze rapid, in cateva zile dupa ce a fost extrasa. Deoarece este produsa primavara, cand conditiile atmosferice sunt instabile (zilele ploioase alterneaza cu zilele insorite), mierea de rapita are un nivel de umiditate ridicat.Uneori apicultorii nu au timp sa lase mierea de rapita la maturat, din teama de a nu se cristaliza in rame. De aceea, mierea de rapita fermenteaza adesea.Uleiul de rapita contine enzima Q3, un element important pentru dezvoltarea oaselor. De aceea mierea de rapita este recomandata celor ce sufera de osteoporoza.Mierea de rapita ajuta si la regenerarea si mentinerea elasticitatii peretilor vasculari si la scaderea nivelul de colesterol rau.Mierea de rapita are puternica actiune antibacteriana. Adaugata in ceai sau in lapte seara, inainte de culcare, mierea de rapita are o actiune sedativa si relaxanta. Are un continut ridicat de vitamina E, ale carei calitati in lupta fata de imbatranirea pielii sunt recunoscute.

  Mierea de  Salcam

Este una din cele mai cunoscute si apreciate tipuri de miere de albine.Mierea de salcam este transparenta, aproape incolora, sau poate fi de culoare galbui-pal.Are un continut mai ridicat de fructoza in comparatie cu celelalte sorturi de miere. Datorita acestui fapt,mierea de salcam se mentine in stare fluida mult timp, adica se cristalizeaza (zahariseste) greu fata de celelalte tipuri de miere. Aceasta poate sa-si pastreze fluiditatea pana la 2 ani (in functie de puritate si de mediul de depozitare). Are o textura fina si un gust placut, delicat.Mierea de salcam contine multe vitamine (mai ales B1, B2, B6 si B12), fitohormoni, compusi aromatici, acizi organici, dextrina si diversi compusi ai azotului.

Mierea de salcam este asimilata foarte usor si ofera organismului energie, substante bioactive si nutritive. Mierea de salcam are proprietati antiseptice ,expectoranta, intareste imunitatea si ajuta la recuperare dupa nasteri, boala sau operatii,tratarea asteniei si nevrozelor, actiune calmanta a tusei.

Mierea de amorfa

Amorpha fruticosa (denumita popular salcamul mic sau salcamul rosu) este un arbust cu o inaltime de 1-3 m, care se dezvolta pe terenuri erodate, soluri nisipoase şi în zone temporar inundate. Asadar se gaseste din abundenta in anumite zone pe malul Dunarii si in Delta.
Florile sunt mici, rosiatic-violet-albastrui, grupate în spice de 7-15 cm si infloresc în iunie-iulie.Culoarea mierii de amorfa este rosiatic-portocaliu in stare fluida si portocaliu-pal in stare cristalizata. Gustul este dulce, cu un parfum specific si suav. In stare cristalizata are o granulatie fina.Se poate intalni si sub denumirea de miere de amorpha.

Mierea de amorfa este un tonic general, cu caracteristici asemanatoare celei de salcam.

Mierea de coriandru

Coriandru este o planta cu intrebuintari multiple: in cosmetica (pt parfumuri ); in farmaceutica (ceaiuri); in alimentatie (condiment). Mierea de coriandru are o culoare rosiatica, este aromata si parfumata, este un ideal pansament gastric si are efecte benefice pentru tratarea ulcerului si a gastritelor hiperacide.De asemenea, mierea de coriandru protejeaza ficatul si ajuta in constipatie, balonari si indigestie.

Tei

Mierea de tei este considerata a fi unul din sortimentele cele mai apreciate din punct de vedere terapeutic, datorita compozitiei sale.Mierea de tei are o culoare galbena intensa, cu nuante care ajung pana la portocaliu sau chiar roscat. Mirosul sau este dulce- lemnos, fiind o miere foarte parfumata. Gustul sau este specific, de flori de tei si este foarte intens. Din punct de vedere al consistentei, mierea de tei este fluida, uneori vascoasa si are tendinta de a se cristaliza  (cateva luni de la recoltare), mai ales daca este tinuta la rece. S-a constatat ca la inceputul toamnei, aceasta miere are tendinta de a se cristaliza, moment in care culoarea sa devine mai deschisa, iar gustul si mai intens. Cristalizarea mierii este un proces natural, care atesta faptul ca produsul este curat, pur. Mierea de tei este un foarte bun si natural sedativ nervos, este calmanta, este recomandata in insomnii si in afectiuni ale sistemului nervos. De asemenea ea este utilizata cu succes si pentru raceli, tuse si alte afectiuni ale cailor respiratorii (bronsite, laringite).

Mierea de floarea soarelui

 Mierea de floarea soarelui are o culoare galbena ce poate varia de la auriu la mustar, o dulceata specifica si un miros placut. Mierea de floarea soarelui ca si floarea de la care provine este bogata in flavonoizi, uleiuri volatile, substante minerale si are o proprietate unica : datorita continutului de lecitina pura, ajuta la intarirea memoriei si dezvoltarea intelectului.De asemenea, mierea de floarea soarelui este una din cele mai energizante mieri, fiind recomandata a fi utilizata si in cazuri de anemi, de efort fizic si intelectual, in stari de oboseala.Mierea de floarea soarelui are in compozitia sa si vitamina PP, ceea ce o face sa fie recomandata si celor cu afectiuni ale aparatului cardio-vascular, ajuta la reglarea tensiunii arteriale si este activatoare a circulatiei sangvine.

Mierea de mana

Mierea de mana (mierea de padure) este singura miere naturala din tara noastra care nu este produsa de albine din nectarul florilor.Mierea de mana se mai numeste si miere de padure deoarece ea se produce in zonele de padure care pot fi atat de conifere (brad, molid, pin, etc) cat si de foioase (artar, stejar, etc).Aceasta poate fi de origine vegetala, cand albinele colecteaza seva direct de la suprafata frunzelor ori lastarilor tineri, sau poate fi de origine animala, cand se interpun niste insecte mici, din familia afidelor. Acestea se hranesc cu seva copacilor pe care o sug de la nivelul scoartei, retin substantele azotoase si elimina o excretie speciala, cu mare continut de zaharuri. Albinele recolteaza aceste zaharuri de pe frunzele populate de afide si le prelucreaza rezultand mierea de mana.Culoarea inchisa a mierii de mana (brun inchisa) se datoreaza continutului bogat in substante minerale.Are un gust specific, usor caramelizat si o vascozitate mare. Mierea de mana are o culoare mai deschisa in forma cristalizata. In functie de compozitia sa (continut redus de glucoza), sunt situatii in care mierea de mana poate sa nu cristalizeze.Mierea de mana are o valoare deosebita pentru consumul uman. Ea contine acizi organici, bioflavonoide, vitamina C si vitaminele grupului B, multa inhibina (bactericid) si enzime. Asa cum am mentionat anterior, ea este mult mai bogata in saruri minerale (calciu, magneziu fier, potasiu, fosfor, seleniu) decat mierea florala.Toate aceste substante sunt asimilate mult mai bine de organismul uman decat prin consumul de produse artificiale.

Mierea de padure are urmatoarele proprietati: imunostimulanta, antioxidanta, antiinflamatoare, depurativa, laxativa. Mierea de mana este recomandata in osteoporoza si afectiuni articulare la adulti si varstnici, in tratarea rahitismului la copii si adolescenti, pentru refacerea sistemului imunitar slabit, in cazul bolilor infectioase, bolilor intestinului gros, anemiei si afectiunilor gastro-intestinale, a lipsei de vitamine si minerale si pentru eliminarea toxinelor din organism.

Miere de balta

Mierea de balta se face toamna si este ultimul cules al albinelor din sezonul apicol.Pe malul si in Delta Dunarii, in zonele care au fost inundate, apare flora spontana care este compusa din butoias, sulfina, lemnie, palamida, menta si altele. Se mai foloseste si denumirea miere de Delta. Atunci cand cantitatea de menta este dominanta (peste 70%) se poate considera miere de menta. Culoarea variaza de la galben-roscat la verzui-brun. Poate avea un gust dulce-acrisor, cu o racoreala la final datorata mentei.Cristalizeaza in granule marunte. Mierea de balta are un continut ridicat de vitamina C si este tonifianta.

  Calmeaza durerile, usureaza digestia si combate balonarea.

Mierea

Umiditatea

Valoarea normala pentru continutul in apa al mierii este de 17-18%. Higroscopicitatea mierii face ca aceasta, daca este tinuta intr-un mediu necorespunzator, la o umiditate de 100% a mediului inconjurator, timp de 2-3 luni, sa-si mareasca continutul ei in apa cu 18-50%, iar la o umiditate de 81%, sa se mareasca pana la 32%. Umiditatea aerului in incaperile destinate depozitarii mierii nu trebuie sa depaseasca 60%, de aceea mierea nu trebuie tinuta in frigider.

Lumina soarelui

Lumina soarelui, mai ales razele ultraviolete, afecteaza calitatile biologice si fizico-chimice ale mierii, fapt ce duce la scaderea efectelor terapeutice ale mierii, de exemplu: scade actiunea anticolesterol, scade actiunea antibacteriana, distruge enzimele din miere etc. Mierea afectata de lumina soarelui are cu 40% mai putine calitati. Mierea este creata de albine la intuneric si nu trebuie expusa luminii solare.

Filtrarea mierii

Mierea filtrata pierde 20-40% din substantele valoroase, in special particulele fine de polen aflate in suspensie si, de aceea, se recomanda doar maturarea, decantarea si raclarea cu o lingura (de preferat din lemn).

Caldura sau incalzirea mierii

Cea mai potrivita temperatura pentru depozitarea mierii este in jur de 14 grade si nu trebuie sa se depaseasca 24-25 de grade. O temperatura de 20-25 de grade duce la inchiderea culorii mierii si pierderea aromei.

Incalzirea mierii la o temperatura mai mare de 40 de grade pentru extragerea mai usoara a ei din faguri sau pentru fluidizarea celei cristalizate ii afecteaza culoarea, gustul, aroma si compozitia. Enzimele din miere sunt termostabile, dar activitatea lor scade la 50 de grade si dispare complet la 80 de grade.

Incalzirea mierii la peste 60 de grade duce la distrugerea fermentilor, la evaporarea substantelor eterice volatile si antimicrobiene, fenomene in urma carora mierea isi pierde aroma si se transforma intr-un amestec de simple zaharuri.

Invertaza scindeaza zaharoza in glucoza si fructoza, intr-un raport 1:1, devenind inactiva la temperatura de 42 de grade, dar amilaza devine inactiva la 90 de grade. Incalzirea mierii transforma zaharurile continute intr-un sirop de zahar. Creste procentul de zaharuri complexe si scade procentul de zaharuri simple din miere, creste aciditatea si procentul de hidroximetil-furfurol-HMF (la cald se descompune formand produsi furfurolici cum este HMF).

Imbatranirea mierii

Mierea este considerata adeseori o marfa neperisabila, care se conserva practic la infinit. Este complet fals! Mierea trebuie sa fie obiectul unei griji deosebite daca vrem sa-si pastreze prospetimea si calitatile ei naturale, cele biologice si fizico-chimice.

Imbatranirea mierii duce la transformari in caracteristicile, compozitia si proprietatile ei. Dintre aceste transformari mentionam:

- culoarea mierii devine din ce in ce mai inchisa
- aciditatea creste
- scade concentratia de zaharuri simple, mai ales glucoza
- scade concentratia enzimelor
- enzimele pierd din activitatea lor; de exemplu amilaza, dupa un an pierde 10-30% din activitatea sa, iar dupa doi ani, pierde 31-37%. Invertaza pierde dupa un an 43% din activitatea sa si dupa 2 ani, 57%
- creste concentratia de hidroximetil-furfurol-HMF. Concentratia mare de HMF in miere inseamna ca ori a fost incalzita, ori este o miere batrana
- scade activitatea antibacteriana

Fermentarea mierii

Aproape toti dusmanii mentionati anterior au un rol, intr-un fel sau in altul, in fermentarea mierii. Pe de alta parte, orice miere naturala contine levuri, ciuperci microscopice care produc fermentatie alcoolica. Levurile din miere se inmultesc numai in cazul in care continutul in apa al mierii este ridicat, limita intre concentratiile care asigura conservarea si cele care o pun in pericol fiind prea mica.

Incepand cu 18% apa si o temperatura mai ridicata, este suficient sa inceapa fermentarea. Toate sorturile de miere care contin mai mult de 18% apa sunt expuse la o fermentare mai mult sau mai putin rapida si mai mult sau mai putin totala. Mierea contine si alte microorganisme in afara de levuri, care pot sa produca alte fermentatii (lactica, butirica, acetica). Semnele de fermentare a mierii constau in formarea unei spume abundente provenind din degajarea unui gaz carbonic. Fermentatiile nu se produc intotdeauna repede, totusi, chiar daca sunt mai discrete, ele tot contribuie la degradarea mierii.

Mierea fermentata prezinta intotdeauna o aciditate mai mare decat cea nefermentata.